Cea de-a 22-a aniversare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea
Comunicat de presă
nr. 418 /31.10.2022
Luni, 31 octombrie, se împlinesc 22 de ani de la adoptarea Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite „Femeile, pacea și securitatea”, document de referință prin care a fost exprimată îngrijorarea pentru civili, în special pentru femei și copii, în conflictele armate.
Această rezoluție este prima aprobată de Consiliul de Securitate care vizează în mod direct impactul războiului asupra femeilor și contribuția feminină la rezolvarea conflictelor și realizarea unei păci stabile.
Ministerul Apărării Naționale, prin Biroul managementul problematicii de gen, structură aflată în subordinea nemijlocită a Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, și-a asumat rolul de coordonator la nivel național al acestui domeniu, asigurând funcția de Punct Focal Național.
Pentru a marca acest eveniment, România a lansat Strategia națională și Planul Național de Acțiune privind Rezoluția 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite „Femeile, pacea și securitatea” pentru perioada 2020-2023, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2020.
MApN reiterează, în acest mod, rolul important al femeilor în prevenirea și soluționarea conflictelor, în negocierile de pace, consolidarea și menținerea păcii, răspunsul umanitar și reconstrucția postconflict și subliniază importanța participării și implicării depline a femeilor în toate eforturile de asigurare și promovare a păcii și securității.
***
În data de 16 iulie 2020, Guvernul României a adoptat Hotărârea Guvernului nr. 561 pentru adoptarea Strategiei Naționale a Planului Național de Acțiune privind implementarea Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite – Femeile, pacea și securitatea pentru perioada 2020-2023, instrument care stă la baza elaborării unei politici și direcții comune de implementare a Agendei Femeile, pace și securitatea, folosit de instituțiile din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională din România, precum și de alte instituții ale administrației centrale, cu responsabilități în domeniu.
Anul acesta, pe data de 18 iulie, la Palatul Parlamentului a avut loc Reuniunea la nivel înalt cu prilejul împlinirii a doi ani de la adoptarea Strategiei naționale și a Planului național de acțiune „Femeile, pacea și securitatea”, moment de bilanț în ceea ce privește implementarea Agendei Femeile, pacea și securitatea, și, totodată, cadrul optim pentru proiectarea unor noi măsuri eficiente și aplicabile în planul național de acțiune următor.
Biroul presă