BIROUL MANAGEMENTUL PROBLEMATICII DE GEN

Reuniune ministerială WPS-FPS la sediul ONU, New York, 21 sept. 2023
21.09.2023


În data de 21 septembrie, la sediul Organizației Națiunilor Unite (ONU) din New York, a avut loc reuniunea ministerială a Rețelei Globale a Punctelor focale naționale pe tema „Femeile, pacea și securitatea”.

Nivelul de reprezentare al participanților și locul de desfăşurare al activităților au făcut ca reuniunea să fie cel mai important eveniment din programul copreședinției asumate de SUA-România în anul 2023.

Reuniunea a fost moderată de Punctele focale naționale ale SUA şi România, respectiv Katrina Fotovat şi locotenent-colonel  Manuela-Elena Bercea, șefa Biroului managementul problematicii de gen din Ministerul Apărării Naționale, lucrările find deschise de către secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, ministrul afacerilor externe al României, Luminița Odobescu și directorul executiv UN Women, Sima Bahous.

Din delegația României la acest eveniment au făcut parte reprezentanții misiunii Permanente a României la ONU, directorul din cadrul Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Gianina Dimitrescu și reprezentantul militar al României la ONU, colonel Sorin Bucur.

România promovează și susține accesul echitabil și echilibrat în toate domeniile, la toate nivelurile ierarhice pentru bărbați și femei, personal militar sau civil, atât în funcții de conducere, cât și de execuție, cu respectarea criteriilor de selecție bazate pe performanță.

Următorul eveniment important aflat pe agenda copreședinției va fi găzduit de România, la București, în perioada 7-9 noiembrie 2023, și va reprezenta o nouă oportunitate pentru continuarea schimbului de idei și bune practici între reprezentanții Rețelei Globale a Punctelor focale naționale.